Ce se intampla la o lansare de carte?

carti humanitas
September 7th, 2012
|

Lumea vine relaxata, sambata dimineata, la terasa Librariei Humanitas Kretzulescu si asculta cativa parinti vorbind de cartile pe care le-au citit. Daca s-a potrivit sau nu cu ceea ce stiau deja despre subiectele in cauza, daca au fost impresionati sau au aflat lucruri noi…si unele si altele. Important este ca am stat cu urechile ciulite si am ascultat cu atentie (am atentie distributiva, chiar daca domnisoara mea imi topaia in brate de nerabdare sa puna si ea mana pe microfon). Am ascultat-o pe Ada vorbind despre Cum sa devenim parinti mai buni, pe Cristina Hornoiu impartasind ideile si sentimentele ei despre Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex, pe draga de Otilia cum a si aplicat ce a citit in Intre parinte si copil, apoi Gabriela Ralea ne-a povestit mai mult despre educatia parintilor, citind cartea Educatia copilului meu in 25 de tehnici (care nu dau gres) si intr-un final pe Dedi, panicat ca i-a cazut in mana o carte de medicina cand de fapt, nu este doar o carte de medicina ci mult mai mult de atat: Sanatatea copilului meu.

La final, Ioana a primit cadou un gel de dus si o lotiune de corp de la Avon Baby si trebuie sa va spun ca miros atat de frumos! Domnisoara noastra s-a si cremuit deja peste tot cu lotiunea in cauza :)

Multumim Alice Ene pentru minunatul eveniment! :)

Ce voiam sa spun despre cartea pe care am citit-o (si mi se pare mie ca nu prea mi-a iesit…) Copiii invata ceea ce traiesc. Educatia care insufla valori?

Mereu am intuit si apoi mi s-a dovedit, ca puterea exemplului este cea mai mare. Daca spun de suficiente ori “Multumesc”, copilul meu va invata singur sa zica “Multumesc”, fara sa-i atrag atentia. Daca spun de suficiente ori “Te iubesc” sau “Mi-a fost dor de tine” va putea si ea sa invete sa-si exprime sentimente pe care altfel nu ar sti sa le numeasca si n-ar fi nevoie sa vin acasa si sa fac vreun santaj emotional, pentru a primi in schimb aceste cuvinte. Daca spun de suficiente ori “Imi pare rau” la un moment dat, copilul meu va intelege cand a facut o greseala si va sti cum si cand sa-si ceara scuze.

Cartea Copiii invata ceea ce traiesc cam asta spune: ai grija ceea ce sadesti, caci aia vei si culege…

Ce mi-a placut mie cel mai mult din aceasta carte? Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca” Recunosc, ca pentru mine aceasta idee este una din cele mai mari lectii pe care le-am invatat in acesti 3 ani de cand simt bucuria sa fiu mama. Poate unora li se poate parea banal, dar eu am trecut prin multe stari pana sa ajung sa inteleg acest lucru.

Ce zice cartea?

-      dragostea este o nevoie profund umana, pe care o resimti toata viata (din pantecele mamei pana la batranete)

-       toti vrem sa fim acceptati pentru ca suntem cine suntem

-       cei 3 A ai dragostei: Acceptare, Afectiune si Apreciere

-       copiii au nevoie sa traiasca intr-un mediu care sa le dea certitudinea ca vor fi mereu acceptati si iubiti in ciuda defectelor lor – astfel ei vor putea sa se maturizeze afectiv

-       cand ne acceptam neconditionat copiii renuntam la orice tendinta de a-I schimba, de a schimba ceea ce sunt

-       trebuie sa lasam copiii sa simta ca dragostea pe care le-o purtam nu depinde de realizarile sau de cat de mult se conformeaza cerintelor noastre

-       dragostea trebuie sa fie intotdeauna neconditionata, nu oferita drept recompensa pentru buna purtare

-       nu trebuie sa amenintam niciodata cu suspendarea sau retragerea dragostei noastre sau sa punem conditii de genul: “n-am sa te iubesc daca” sau “am sa te iubesc atunci cand”

-       unii parinti se tem ca daca isi accepta neconditionat copiii acestia nu vor mai avea “nimic care sa le motiveze eforturile”

-       copiii trebuie sa lupte pentru telurile si realizarile lor si nu pentru dreptul fundamental de a fi acceptati si iubiti de parinti

-       asadar, daca acceptam copilul (asa cum este el ca si individ)  nu inseamna ca trebuie sa acceptam si comportamentul si nu numai ca este bine sa facem aceasta diferentiere dar este absolut necesar sa o facem

-       “chiar daca nu imi place intotdeauna ceea ce faci, eu tot te iubesc si te voi ajuta si sustine mereu”

-       nu exageram niciodata manifestandu-ne afectiunea pentru copiii nostri

-       afectiunea manifestata este vitala pentru orice copil – tinut in brate, saruturi, mangaieri, apropierea fizica – nu trebuie niciodata sa ne abtinem de la asa ceva (nu “rasfatam” cu dragoste)

-       felul in care se poarta si isi arata dragostea si afectiunea parintii, in familie, este un model de acceptare si dragoste, pentru copil, in viata de familie

-       copiii sunt observatori atenti – urmarindu-si parintii invata si ce inseamna de fapt “casnicia”, relatiile de iubire (cu bune si rele)

-       o relatie matura si sanatoasa implica un echilibru intre a darui si a primi; implica acceptarea reciproca a calitatilor si slabiciunilor, ca si capacitatea de a da dovada de tandrete, empatie si compasiune.

-       copiii observa felul in care avem grija si ne ocupam unul de celalalt, ca si momentele in care nu procedam asa; cand ne respectam si ne sprijinim reciproc, cand ne tratam cu afectiune si caldura – impartasind interese si valori comune, dar acceptand si diferentele individuale – le oferim modelul dupa care sa-si construiasca si sa-si mentina o relatie fericita

-       copiii care au certitudinea ca sunt acceptati si iubiti poseda forta interioara necesara pentru a-si urmari scopurile si a intra in contact cu cei din jur; daca sunt protejati si inconjurati de caldura, de dragostea si acceptarea de care au nevoie, copiii invata sa se iubeasca pe ei insisi (si cat de important este acest lucru!)

Intrebarile pe care ar fi necesar sa ni le punem dupa ce citim/aflam ceva cu care rezonam: Ce simt eu? Cum mi se aplica mie? Ce s-a schimbat in mine?

Este o carte profunda, care mai mult se traieste decat se citeste. O recomand cu drag!

2 Comments:

Chiar daca din descrierea ta mie mi se pare ca “acceptarea” se refera la copiii mai mari, care simt nevoia sa fie reasigurati ca sunt iubiti tocmai cand sunt mai “rai”, stii ca si pentru mine acceptarea bebelusului Alex a fost un drum dificil. Mi-a placut muuuuult in pozele de la Otilia cand te-am vazut la lansare cu Ioana in brate. Ar fi fost chiar culmea ca la o lansare de carte pentru copii sa se dea impresia ca cei mici nu sunt bineveniti.

Credeam ca numai mie mi-a fost greu cu acceptarea asta :-)
Dap, nu putea sa lipseasca si domnisoara mea din peisaj… Te imbratisez cu drag, peste burtica :)

Leave a comment:

Twitter Facebook Tumblr Flickr
Varsta Ioanei