Innebunesc sau ma joc de-a prostul si de-a caca

photo
December 11th, 2012
|

Pe langa toate starile specifice unui copil sanatos la minte si la trup si dupa prelungirea oficiala a perioadei “the terrible twos” ca deh, are 3 ani si 7 luni, ne confruntam cu … niste cuvinte, etichete, glume. Pe noi nu ne amuza, pe ea foarte tare. Si ce facem atunci? Innebunim sau intelegem?

Am zis ca tre sa intelegem si sa actionam, caci pana acum am innebunit si nu am rezolvat nimic.

De ceva timp domnisoara noastra, atunci cand este furioasa dar si cand vrea sa faca o gluma, are chef de joaca etc spune urmatoarea fraza: “Esti un prost, prostule ce esti tu!” Apoi au mai aparut cuvinte ca “uratule” sau “idiotilor” si apoi au venit si “esti un caca, esti un pipi, esti o balega, esti un parț”. Cum sa zic…parca simti ca te pocneste cineva cu ceva in cap atunci cand auzi din gurita cea naiva a ingerasului tau cu par blond si ochi mari cat stelele… “esti un prost, prostule si uratule si partule ce esti tu” sau “prostilor si idiotilor”…Ahhh…

Pentru ca auzisem eu pe undeva de limbajul de baie, am inceput sa ne jucam (unii ar zice – incurajam) folosirea cuvintelor gen: caca, pipi etc. Am inteles ca si la gradinita au avut o perioada in care erau in lumea parturilor si vorbeau limba parturilor. Dar treaba asta cu prost, urat…e cam nasoala, mai ales daca este spusa altui copil, sensibil si el, caruia clar ca nu-i place sa i se zica asa, pentru ca nu intelege ce si cum.

Si pentru ca mi-am dat cu 3 linguri in cap ca nu am facut asta mai din timp, am deschis cartea magnifica si datatoare de idei si liniste parinteasca: “Retete de jocuri” a lui Lawrence J Cohen – cartea ce descrie celebrul concept de playful parenting, de care vorbeste Otilia. Si gasesc: “Experimentele cu puterea: jocul cu cap-de-caca”. Se pare ca glumele de toaleta si poreclele au legatura mare mare cu puterea: puterea de a controla (functiile propriului organism) si puterea de a jigni pe cineva. Trebuie sa va spun pe scurt ce se zice in carte, despre cum sa ne jucam pentru a satisface aceste nevoi ale copiilor nostri.

“Cand mi se spune Cap-de-caca, replic: Sssst, nu le spune tuturor numele meu secret! Pot fi sigur ca-n clipa urmatoare copilul striga oricui se afla in preajma: Numele secret al lui Larry e Cap-de-caca! Replic: Ha-Ha! Glumeam, numele meu secret adevarat e Prajitura-crocanta-de-orez! (cu cat porecla e mai caraghioasa, cu atat mai bine, fiindca urmaresc sa disipez tensiunea poreclirii prin niste rasete sanatoase). Numele secret al lui Larry e Prajitura-crocanta-de-orez. Nu, nu, te implor, te roooog nu spune nimanui!”

Celalalt joc e la fel de simplu. Copilul rosteste un cuvant pe care mama sau tata nu vor sa-l auda din gura lui – de regula denumirea unei parti a corpului, un termen scatologic sau o obscenitate. Ii raspund: N-ai decat sa spui asta cat vrei, dar daca zici Baribudam, o patesti rau. Baribudam! O-ho-ho, acum o patesti!. Spun acest lucru pe un ton voios, nu amenintator, alergand dupa copil prin camera. Simplu, nu? Da rezultate de fiecare data. Pe langa faptul ca rad sa se prapadeasca si adora jocul, copiii inceteaza sa mai fie obsedati de rostirea celorlalte cuvinte.

Aceste jocuri nu sunt o simpla aplicare a psihologiei inverse, nu urmaresc doar sa manipuleze rebeliunea copiilor si sa-i determine sa faca ce vrei tu. Jocul de-a Cap-de-caca le permite copiilor sa faca experimenteze cu puterea – puterea cuvintelor si puterea de a incalca reguli. In loc sa faca experimente pe alti copii, lucru care duce intotdeauna la jigniri, lasati-i sa incerce pe voi poreclele si glumele de toaleta. Acest lucru ne ajuta sa iesim din lupta pentru putere si sa intram pe terenul jocului”

Ce sa mai zic? Vom trece si de asta…

 

 

 

3 Comments:

Lucrurile astea le invata la gradinita, unde teoretic e un mediu in care iti trimiti copilul sa invete lucruri bune. educatoarea ce zice? Ar trebui sa aiba un raspuns.
Eu momentatnsunt ferita de lucruri din astea, copilul e la gradinita in germana, cu majoritatea copiilor turci asa ca orice o zice eu nu inteleg.

@Sofia – lucrurile acestea le poate invata de oriunde, de la cineva cand stam la coada la supermarket , de la un copil in parc sau de la gradinita. Eu nu am o problema cu asta si nici nu mi-am pus vreodata intrebarea de unde le invata, pt ca nu asta este important. Ba chiar ma bucur ca educatoarea mi-a zis ca azi au trait in lumea parturilor si nu le-a zis nimeni, ca vai ce rusine este sa vorbesti asa. Pentru ca ei nu stiu ca e rusine si in plus de ce e rusine? In plus de ce trebuie sa ii stavilim in explorarea lor (caci asta este si cu limbajul de baie) si sa ii inhibam, cand putem sa acceptam ca este o stare normala, care va trece. Este intr-adevar mai greu pentru noi, pentru ca am fost obisnuiti cu: rusinea, rade vecina de tine, te vede nu stiu cine etc si cate si mai cate… Si mai important este cum intelegem noi, oamenii mari aceste etape si cum facem sa … ramana in familie totusi :)

Ai dreptate, si noi evitam sa-i zicem Iuliei e rusine, sau rade lumea, incercam sa-i explicam lucrurile. Aici nu are de unde invata cuvinte din aste, cand o sa ajunga in tara sigur le va invata si cum a fost si cu strasul din dinti o sa astept sa treaca fara sa le dau o foarte mare atentie, chiar daca ma deranjeaza.

Leave a comment:

Twitter Facebook Tumblr Flickr
Varsta Ioanei