Am descoperit și noi Orășelul Leneș

ioana in bile
September 2nd, 2013
|

La invitația Mămicii Urbane am ajuns sambătă dimineață la The Hub Bucharest, într-o atmosferă foarte prietenească și … foarte alertă. Loc de joacă pentru copii, piscină de bile, bowling, loc de alergat, loc de desenat, ajutoare și animatori pentru copii, întruchiparea celebrelor personaje din Orășelul Leneș (Sportacus și Ștefania), discuții de mămici, cafea, ceai, fructe, gustări și limonadă…

discutii de mamici

Au fost două ore de joacă (pentru copii) și de socializat pentru mămici, de revăzut pe fugă oameni pe care nu îi mai văzusem de mult față în față. O discuție condusă de un specialist, despre nutriție și viață sănătoasă, la care nu am apucat să particip prea mult pentru că domnișoara mea nu era prea hotărâtă să stea fără mine la locul de joacă, mămici poate chiar mai bine documentate decât specialistul în nutriție (cel puțin la cele câteva discuții pe care le-am prins pe fugă).

A fost drăguț. Ioana s-a amorezat puțin de Orășelul leneș, mai ales că a primit cadou și un tricou cu personajele din desene animate și câteva stickere pe care le-a și lipit prin casă. Ba, ca ne-am uitat și noi la un episod (auzisem de film dar cum nu prea ne uităm la TV, n-am avut ocazia să-l și urmărim).

Din comunicatul de presă:

De aproape zece ani, supereroul Sportacus i-a convins pe copiii din toată lumea să facă mișcare, să cânte și să danseze împreună cu personajele serialului Orășelul Leneș. Misiunea lui continuă, iar Sportacus se întoarce în această toamnă în al treilea și cel mai recent sezon, care va avea premiera pe 2 septembrie la 13:45, la postul de televiziune Boomerang.

Bazat pe conceptul creat de Magnus Scheving în urmă cu 20 de ani,  Orășelul Leneș este singurul brand global de divertisment dedicat sănătății copiilor. Alături de serialul de televiziune, brandul înglobează show-uri live, muzică, jocuri, radio, publicații, proiecte pentru comunități –  maratoane, cluburi sportive, întâlniri cu copiii –  și programe care încurajează alimentația sănătoasă, dezvoltate în cooperare cu agenții guvernamentale. Personajul principal al  Orășelului Leneș, Sportacus, care promovează în întreaga lume campanii privind un mod de viață echilibrat, a făcut și un salt la Casa Albă, colaborând chiar cu Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, pentru a-i încuraja pe preșcolari să mănânce sănătos și să facă mișcare.

sportacus si stefania

În mod sigur foarte folositor copiilor, având în vedere ce promovează. Cam prea alert după gusturile noastre (personale) dar îi ține în priză pe copii și poate că educația se face și așa.

Noi nu prea deschidem televizorul acasă, dar e bine de știut că noul sezon al Orășelului Leneș începe azi, 2 septembrie, pe Boomerang iar orele de vizionare sunt: 13:45 sau 9:20 și 19:05.

 

Leave a comment:

Twitter Facebook Tumblr Flickr
Varsta Ioanei