Adevarul este ca…

it's us
July 21st, 2014
|

Adevarul este ca…

N-am scris mai deloc despre bebelusul-baietica-voinicica, pe care l-am asteptat atata timp si care a venit chiar intr-un moment in care nu prea ne mai asteptam. Adica… si uitasem. Si care a rasturnat lumea noastra cu susul in jos, din toate punctele de vedere: profesional, material, locativ, familial etc. Parca toate s-au activat, s-au aglomerat, s-au potentat. Da, parca s-au ivit probleme de peste tot. Toate stateau mocnite pe undeva si cand am aflat ca vom avea inca un copil, toate au iesit la suprafata intr-o mare agitatie, cu o mare furie si o cu mare nevoie de a fi rezolvate.

Dar cu toate cate s-au perindat prin viata noastra in ultima jumatate de an, n-am stiut ca pot sa simt o asa mare mare bucurie, o asa mare duiosie si ceva, foarte diferit. Diferit de sarcina cu little miss, diferit de mine insami. Un fel de energie cu care nu stiam ce sa fac, cum s-o duc, cum s-o gestionez. Si apoi am aflat ca am un baiat la purtator. Si mi-am explicat multe lucruri. Si am inceput sa ma pregatesc.

Prima data cand l-am vazut

Prima data cand l-am vazut / 12 saptamani

Recunosc: la inceput, cand am aflat, m-a apucat o mare panica. Oricat de dorit ar fi fost si copilul de-al doilea, cand am aflat, m-a lovit o teama, o panica: ce ma fac, dar cum facem, dar ce facem, dar cum, dar in ce fel… Apoi, la 2 zile Ioana s-a imbolnavit. Grav dupa unii (scarlatina) dar din fericire foarte usor, dupa noi, pentru ca a fost una dintre cele mai atipice si mai usoare forme de scarlatina de care am auzit. Problema: streptoccocul care a ramas agatat in gatul ei multe luni de zile si, desi sanatoasa dupa aceea, n-a putut merge la gradinita. Si de aici s-a mai dat o data lumea noastra peste cap. Si a urmat o perioada agitata: analize de sange, exudate faringiene la 2-3 saptamani, plansete ca vrea la gradinita, intrebari, indoieli, tratamente. Si de atunci au trecut mai bine de 6 luni de zile. Cine ar fi zis ca timpul trece atat de repede…

la analize

Inainte de analize / desen cu asistenta, mama si seringa

Printre randuri: adica 100% timp cu Ioana acasa, rupere din ritmul zilnic de lucru, de altele ale mele si mai ales printre toate schimbarile prin care am trecut: somn, greturi, iarasi somn, etc, a trebuit sa tin pasul cu tot ce aveam de facut: evenimente, articole, casa, tot. Sincer, nu stiu cum a trecut perioada aceasta. Chiar nu stiu… Stiu sigur ca a trebuit sa ma reprioritizez si sa repriorititez TOTUL, ca sa pot functiona. Si sa pot functiona nedepresiv. Pentru ca oricata bucurie am simtit si oricate vise frumoase mi-am facut, asa m-au tot inghiontit tot felul de stari si ganduri. Dar astea, alta data…

holding hands

Leave a comment:

Twitter Facebook Tumblr Flickr
Varsta Ioanei